Rapid – Chiajna se joacă în Bucureşti

Meciul de baraj pentru locul din prima ligă a României se va juca, după cum ştiţi, între Rapid şi Chiajna. Federaţia Română de Fotbal a ales stadionul pe care acest meci se va juca. Programat iniţial să se dispute pe stadionul Ilie Oana din Ploieşti, autorităţile prahovene şi-au manifestat reticenţa pentru organizarea unei astfel de [...] …mai multe stiri

Sursa: Stiri Satu Mare

  

Forțe proaspete la IPJ Buzău. Nouă tineri agenți repartizați la posturile de poliție comunale și din orașul Pogoanele

Politist circulatie

Nouă absolvenţi ai Şcolii de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” din Câmpina, promoţia 2013, vor mări, începând de luni rândurile polițiștilor buzoieni. Cei 9 absolvenți s-au prezentat la sediul IPJ Buzău, pentru a fi numiţi în funcţie potrivit pregătirii şi specializării urmate în şcoala de poliţie.
Astfel, opt dintre ei au fost repartizaţi să-şi desfăşoare activitatea la posturi de poliţie comunale, iar unul la Poliţia oraşului Pogoanele – Formaţiunea Ordine Publică.
Tot luni, 11 studenţi ai Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” au început stagiul de practică la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău.
Până pe data …mai multe stiri

Sursa: Stiri Buzau

  

Harababura continua la UTA

Arad. Nu s-a mai întâmplat nimic în sânul „Bătrânei Doamne”. A trecut week-endul și Adrian Marțian nu a venit la Arad. De fapt, era de anticipat acest fapt, deoarece Gheorghe Constantin și Adrian Falub au rămas acasă, la Vâlcea respectiv Cluj.

…mai multe stiri

Sursa: Stiri Arad