Tânăr din Rădești arestat pentru tentativă de omor după ce a înjunghiat în abdomen administratorul unei terase din Aiud

Tânăr din Rădești arestat pentru tentativă de omor după ce a înjunghiat în abdomen administratorul unei terase din Aiud

În data de 19 mai, ora 00.40, Poliţia Municipiului Aiud a fost sesizată cu privire la faptul că în timpul unei altercaţii care a avut loc pe terasa unui local public situat pe strada Horea din municipiul Aiud, un bărbat în vârstă de 46 de ani, a fost înjunghiat.

646x404Potrivit IPJ Alba “la faţa locului s-au deplasat poliţiştii de siguranţă publică din Aiud iar din primele cercetări a rezultat că în jurul orelor 00,30, între Todor Crișan un tânăr de 23 de ani, din comuna Rădeşti, judeţul Alba şi P.V.T., de 38 de ani, s-a produs o altercaţie, în timp ce se aflau pe terasa localului public, împrejurare în care administratorul localului, L.V., de 46 de ani, din Aiud, care a intervenit pentru a aplana conflictul, a fost înjunghiat de către C.T. în zona abdominală.

După comiterea faptei, C.T. a fugit de la locul incidentului şi a fost identificat şi reţinut de poliţişti la o distanţă de cca. 250 de metri de localul public.

LV. a fost transportat la spitalul din Aiud unde i-au fost acordate primele îngrijiri medicale şi de unde a fost transferat la spitalul din Alba Iulia şi supus unei intervenţii chirurgicale de urgenţă.

În urma concluziilor formulate de medicul legist din care a rezultat că leziunile suferite de victimă i-au pus în pericol viaţa şi a cercetărilor efectuate de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, competenţa de soluţionare a cauzei a fost declinată în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba,  sub aspectul comiterii de către C.T. a infracțiunilor de tentativă de omor şi port fără drept al cuţitului.

În cursul zilei de ieri, 19 mai, unitatea de parchet l-a prezentat pe inculpat instanţei de judecată din cadrul Tribunalului Alba, care a emis pe numele său mandat de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile, sub aspectul comiterii infracţiunilor de tentativă de omor şi port fără drept al cuţitului.”

FOTO: ARHIVĂ

Sursa: aiudinfo.ro

Un aiudean de 51 de ani și-a pus capăt zilelor spânzurându-se în grădină

Sâmbătă 18 mai, Poliţia Municipiului Aiud a fost sesizată de către o femeie din Aiud cu privire la faptul că l-a găsit pe tatăl său spânzurat în grădina propriei locuinţe.

Potrivit IPJ Alba, “echipa de cercetare deplasată la faţa locului a identificat cadavrul lui M.A., de 51 de ani, din Aiud, care era spânzurat de o ţeavă metalică de susținere a viţei de vie.

În cauză nu există suspiciuni cu privire la moartea bărbatului, în urma necropsiei efectuată de către medicul legist, rezultând că moartea acestuia a fost violentă şi s-a datorat asfixiei mecanice prin spânzurare.”

FOTO: ARHIVĂ

Sursa: aiudinfo.ro

Sucursala ”Hidrocentrale Sebeș” va avea un buget cu 70% mai mic

Sucursala ”Hidrocentrale Sebeș” va avea un buget cu 70% mai mic

În contextul reorganizării judiciare prin fuziune a celor 8 filiale ale S.C. Hidroelectrica S.A. aministratorul judiciar al societăţii a decis reducerea bugetului destinat asigurării mentenanţei de la 450 milioane lei la 150 milioane lei.

hidroservApreciem că decizia luată afectează grav activitatea sucursalei „Hidrocentrale Sebeş” care se află în imposibilitatea efectuării lucrărilor de reparaţii planificate, având în vedere faptul că din necesarul din 22 milioane lei s-au alocat doar 8 milioane lei. Mai grav este faptul că această situaţie poate duce la oprirea motoarelor hidrocentralelor, perturbând grav sistemul energetic naţional, iar repararea ulterioară a acestora ar necesita fonduri mult mai mari decât cele destinate asigurării  mentenanţei” precizează prefectul judeţului Alba, domnul Gheorghe Feneşer.

Prefectul  Gheorghe Feneşer  a informat de urgenţă ministerul de resort cu privire la situaţia creată la sucursala „Hidrocentrale  Sebeş”, în speranţa ca în cel mai scurt timp posibil, problemele menţionate se vor remedia, în sensul menţinerii sumelor iniţiale, sau a reducerii  nesemnificative a acestora.

Sursa: sebesinfo.ro

Programul de la “Zilele Orașului” Alba Iulia, 2013

Programul de la “Zilele Orașului” Alba Iulia, 2013

zilele orasului Alba IuliaProgramul “Zilele Orașului” Alba Iulia, 2013 a fost gândit special pentru ca fiecare locuitor al oraşului să găsească cel puţin un motiv să iasă din casă şi să se distreze în inima Cetăţii. Municipiul Alba Iulia îi invită pe cei ce doresc să petreacă trei zile cu adevărat explozive să participe la ”Zilele Orașului”, principalul eveniment al verii organizat între 24 și 26 mai, în locația perfectă – Piața Cetății Alba Carolina.

Vă așteaptă momente de neuitat: spectacole cu păsări de foc și marionete gigant, acrobații aeriene, muzică, dans și teatru pentru toate vârstele și gusturile.

Iată programul evenimentului:

VINERI, 24 mai

14:00 WEEKEND ŞAHIST ALBAIULIAN – Turneu de şah – Clubul municipal de şah
19:30 DESCHIDEREA OFICIALĂ A ZILELOR ORAŞULUI – PARADA CETĂŢII ALBA CAROLINA – Traseu: Pietonala Mihai Viteazul – Piaţa Cetăţii
20:00 DANSURI MEDIEVALE – Colegiul Militar Liceal „Mihai Viteazul” Alba Iulia / Piaţa Cetăţii
20:10 SPECTACOL GARDA ROMANĂ – Garda romană a Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia /  Piaţa Cetăţii
21:00 ELENA GHEORGHE & BAND – Concert / Scena 1 Piaţa Cetăţii
22:00 ACVILA SOPHIA – Spectacol itinerant cu car alegoric – Compania „Carros de Foc” Spania / Pietonala Mihai Viteazul – Piaţa Cetăţii
23:00 TAXI – Concert / Scena 1 Piaţa Cetăţii

SÂMBĂTĂ, 25 mai

9:00 WEEKEND ŞAHIST ALBAIULIAN – Turneu de şah – Clubul municipal de şah
9:00 CUPA „ZILELE MUNICIPIULUI ALBA IULIA” LA TENIS DE CÂMP – Turneu tenis de câmp / Baza sportivă Pro Linca
9:30   PARADA ABSOLVENŢILOR UNIVERSITĂŢII ”1 DECEMBRIE 1918” ALBA IULIA – Traseu: Casa de Cultură a Studenţilor – Piaţa Cetăţii
10:00 CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOŢIEI 2013 A UNIVERSITĂŢII „1 DECEMBRIE 1918” ALBA IULIA – Scena 1 Piaţa Cetăţii
10:00 CUPA „ZILELE MUNICIPIULUI ALBA IULIA” LA FOTBAL – Turneu fotbal / Baza sportivă Ampoi II
12:00 MICII MUȘCHETARI – Spectacol Teatrul de Păpuşi „Prichindel” Alba Iulia / Scena 1 Piaţa Cetăţii
13:00 LA HOTARELE ROMEI – DACI, CELŢI, VANDALI – Vernisaj expoziţie brăţările dacice / Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia
20:00 BĂRBIERUL DIN SEVILLA – spectacol operă cu marionete gigant / Piaţa Cetăţii
21:00 GÂNDUL MÂŢEI – Concert/ Scena 1 Piaţa Cetăţii
22:00 TABARKA – Spectacol itinerant cu car alegoric – Compania ”Carros de Foc” Spania/ Pietonala Mihai Viteazul – Piaţa Cetăţii
22:45 FINALA UEFA CHAMPIONS LEAGUE – Proiecţie meci fotbal/ Curte interioară Palatul Principilor
23:00 CONNECT-R – Concert/ Scena 1 Piaţa Cetăţii

DUMINICĂ, 26 mai

8:30 WEEKEND ŞAHIST ALBAIULIAN – Turneu de şah – Clubul municipal de şah
9:00 CUPA „ZILELE MUNICIPIULUI ALBA IULIA” LA TENIS DE CÂMP – Turneu tenis de câmp / Baza sportivă Pro Linca
10:00 CUPA „ZILELE MUNICIPIULUI ALBA IULIA” LA FOTBAL – Turneu fotbal / Baza sportivă Ampoi II
10:00 URBIS GRATES – Decernare diplome de excelenţă/ Sala Unirii
11:00 ZURLI – Spectacol de animaţie pentru copii/ Piaţa Cetăţii
12:00 BUCURIA  DANSULUI – Şcoala de dans modern Chirilă/ Scena 2, strada Muzeului
12:45 CONCERT FANFARĂ – Fanfara Augustin Bena/  Scena 2, strada Muzeului
17:00 WEEKEND ŞAHIST ALBAIULIAN – Festivitate premiere turneu de şah – Clubul municipal de şah
17:00 ARMONIA FOLCLORULUI – Spectacol muzică populară (Ansamblul „60 Plus”, Leontina Fărcaş şi „Muguri de Tezaur”, Ansamblul „Augustin Bena”, Ioan Bocşa şi Ansamblul „Icoane”)/Scena 2, strada Muzeului
19:00 VOICES – Gala Laureaţilor Concursului Naţional de Muzică Uşoară pentru Tineri şi Studenţi/ Scena 2, strada Muzeului
20:30 CORINA CHIRIAC – Concert/ Scena 2, strada Muzeului
21:00 BERE GRATIS – Concert/ Scena 1, Piaţa Cetăţii
22:00 ŞTEFAN BĂNICĂ – JR. Concert/ Scena 1, Piaţa Cetăţii
23:00 SIMFONIA FOCULUI – Spectacol de artificii/ Poarta a III- a a Cetăţii.

Sursa: sebesinfo.ro

Astăzi a fost inaugurat Parcul Feroviar Teiuș

Astăzi a fost inaugurat Parcul Feroviar Teiuș

În orașul Teiuş a avut loc sâmbătă a doua ediție a ”Întâlnirii ceferiştilor din Complexul Teiuş – Coşlariu”. Cu acest prilej a fost inaugurat ”Parcul feroviar”, situat în zona Gării.

inaugurare-parc-feroviar-teiusAu fost prezenţi sute de locuitori ai orașului, invitaţi şi oficialităţi, printre care și domnul Bretoiu Vasile, fost angajat al CFR care chiar în ziua evenimentului a împlinit 91 ani, fost primar al Teiuşului. Primarul oraşului Teiuş, dr. ing. Mirel Vasile Hălălai a mulţumit tuturor instituţiilor şi persoanelor implicate în acest proiect, după care a avut loc o slujbă de pomenire a lucrătorilor din CFR, care au trecut în neființă şi sfinţirea parcului feroviar după care domnul Radu Bellu a prezentat şi lansat revista ”Complexul C.F.R. Teiuş-Coşlariu”, ediţie bilingvă, un frumos cadou oferit celor prezenţi.

Fanfara de la Centrul Augustin Bena a onorat evenimentul cu un program deosebit, și i-a însoțit pe participanți până la Casa de cultură a oraşului unde au deschis seria spectacolelor. Aici a avut loc un bogat program artistic cu copiii de la grădiniţa şi Liceul Teoretic Teiuş și Ansamblul „Dor Teiuşan”.

De asemenea, a fost organizată o expoziţie de fotografii, documente şi cărţi poştale aparținând lui Cristian Florin Bota și dedicată evenimentului, au mai fost expuse lucrări ale Clasei de Pictură şi Design Ambiental, prof. Ioana Raica – Centrul Augustin Bena, o machetă cu trenuleţe realizată de Mărină Horea Cristian şi o colecţie de aparate de comunicare, folosite de CFR.

Sursa: teiusinfo.ro

Horațiu Josan, primarul din Aiud, a fost reales președinte al PNL

Horațiu Josan, primarul din Aiud, a fost reales președinte al PNL

Primarul Mihai Horaţiu Josan, la al 3-lea mandat în fruntea PNL Aiud

Liberalii din Aiud au ales un nou birou de conducere a organizaţiei muni­cipale. Majoritatea membrilor PNL au răspuns invitaţiei de participare la scrutinul pentru desemnarea conducerii partidului. Adunarea Generală a PNL Aiud s-a bucurat şi Horatiu Josande prezenţa unor invitaţi speciali, lideri din cadrul Biroului Permanent Teritorial Alba, lideri ai organizaţiilor orăşeneşti şi municipale, dar şi cei ai organizaţiilor PNL din zona Aiud. În absenţa motivată a preşedintelui PNL Alba, senatorul Teodor Atanasiu, care a transmis un mesaj de felicitare liberalilor aiudeni pentru rezultatele deosebite din ultimii ani, dar şi unul de încurajare pentru viitor, lucrările adunării au fost conduse de Dumitru Fulea, vicepreşedinte al Biroului Permanent Teritorial Alba. Invitaţii care le-au vorbit liberalilor aiudeni (Gabriel Pleşa, Adrian Teban, Iuliana Şarlea, Marius Filimon, Rareş Buglea, Florin Mărginean sau Claudiu Nicuşan) au apreciat rezultatele obţinute la alegeri de către PNL Aiud care, din 2004 până în 2012, nu a pierdut niciun scrutin electoral, devenind o organizaţie reprezentativă la nivelul judeţului Alba.
Preşedintele în funcţie al Organizaţiei Aiud a Partidului Naţional Liberal a fost singurul care şi-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea liberalilor aiudeni. Mihai Horaţiu Josan a fost reales cu 98 de voturi „pentru” şi doar unul „îm­potrivă”.  Mihai Horaţiu Josan este acum la cel de-al treilea mandat de preşedinte al PNL Aiud şi la cel de-al patrulea mandat în funcţia de primar al municipiului Aiud.
Fostul şi actualul preşedinte al PNL Aiud le-a mulţumit tuturor pentru încrederea acordată, dar şi pentru munca depusă.

”În ultimii ani, am câştigat alegerile, datorită muncii noastre, spiritului de echipă şi eforturilor susţinute pe care le-am dedicat acestor obiective. Avem responsabilitatea de a ne îndeplini programul politic şi administrativ pentru următorii ani, iar, în îndeplinirea acestui obiectiv esenţial, dialogul dintre noi, Partidul Naţional Liberal, şi cetăţeni este esenţial. Am convingerea că, prin prezenţa dumnea­voastră aici, în seara asta, dragi liberali, vă exprimaţi acceptul de a face parte în continuare din echipa mea de lucru pentru viitorul mandat. Biroul Permanent Local pe care l-aţi ales astăzi vă reprezintă la nivel decizional, dar eu mizez pe implicarea şi sprijinul vostru direct în realizarea proiectelor noastre. În acest sens, vă consider pe toţi şi pe fiecare în parte membri importanţi ai echipei mele”, a declarat Mihai Horaţiu Josan.

Componenţa Biroului Permanent Local a fost decisă în funcţie de numărul voturilor primite de candidaţi
Biroul Permanent Local este constituit din 22 membri, dintre care 16 sunt cu drepturi depline, iar 6 sunt supleanţi. Cei 5 vicepreşedinţi au fost desemnaţi din rândul candidaţilor care au primit cel mai mare număr de voturi.
Vicepreşedinţi: Dorin Iacob – 92 voturi, Martin Florea – 87  voturi, Narcis Boancă – 82 voturi, Kociş Pavel – 81 voturi, Popa Romul – 78 voturi
Membri: Ioan Macarie – 77 voturi, Dorin-Luca Roşca -75 voturi, Emanuel Flore – 73 voturi, Petru Dolişte – 67 voturi, Florian Opriţa – 67 voturi, Mircea Popa – 61 voturi, Mircea Bogdan – 56 voturi, Mircea Nechimiş – 52 voturi, Petru Iosivan – 49 voturi, Costică Popa – 48 voturi, Florin Olar -48 voturi
Supleanţi: Iuliana Stoian – 46 voturi, Horea Nistor – 42 voturi, Koble Ladislau Levente – 41 voturi, Nagy Csaba – 41 voturi, Teodor Popa – 40 voturi, Remus Mihail Hagea – 27 voturi
În condiţiile în care, conform statutului, preşedintele PNL Aiud l-a desemnat drept secretar al organizaţiei municipale pe Kociş Pavel, locul acestuia în funcţia de vicepreşedinte a fost luat de Ioan Macarie. (aiudinfo.ro)

Sursa: abrudinfo.ro