[ad_1]
Liviu Zgârciu, purtătorul de cuvânt al Muzeului Național al Unirii Alba Iulia, a transmis că începând de miercuri, 1 mai 2024, Garda Apulum reîncepe spectacolele de reconstituire istorică, în Cetatea „Alba Carolina”
„În data de 1 mai reluăm activitatea. Începem într-o zi de miercuri deoarece este Săptămâna Mare și nu putem desfășura primul spectacol în Vinerea Mare. Apoi vor urma în fiecare vineri reprezentații până la mijlocul lunii octombrie, de la ora 18:00 în prima parte a lunii mai și de la ora 19:00 în continuare, urmând ca în octombrie să revenim la ora 18:00, în funcție de întunericul de afară.
Garda Apulum are patru turpe, romanii, Legiunea XIII Gemina, Lupii Apulonului, Ludus Apulenis și dansatoarele Magna Nemesis vor fi prezenți în aceeași locație cum v-am obișnuit până acum, în fața proții a 4-a, iar dacă vremea este prielnică ne vom muta în Principia. Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Alba Iulia cu sprijinul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia. Ca de fiecare dată, programele sunt diferite, vom avea și lucruri noi”, a declarat Liviu Zgârciu, purtătorul de cuvânt al Muzeului Național al Unirii Alba Iulia.
Reprezentațiile se vor desfășura în fiecare zi de vineri (exceptând data de 3.05 – Vinerea Mare), după următorul program:
– 01.05.2024 ora 18:00
– 10.05.2024 ora 18:00
– începând din 17.05.2024, în fiecare vineri de la ora 19:00.
Garda Apulum este o trupă de reconstituie istorică antică compusă din patru formații – Legiunea XIII Gemina, Lupii Apoulonului, Ludus Apulensis și Magna Nemesis.
Formațiile sunt alcătuite din voluntari albaiulieni care încercă să reconstituie aspecte militare și civile ale istoriei daco-romane, având accentul pus pe promovarea patrimoniului local.
[ad_2]
Sursa: albaiuliainfo.ro