[ad_1]
Consilierii locali din Alba Iulia vor avea de aprobat în sedința de CL din 29 februarie 2024, un proiect privind noile reguile privind regulamentul de ridicare și mutare a vehiculelor staționate sau parcate pe domeniul public, în caz de utilitate publică, pe raza teritorială a municipiului.
Proiectul se află în stadiul de consultare publică începând cu data de 22.02.2024. Acesta propune ridicarea sau mutarea mașiniilor care încurcă utilitatea publică în următoarele cazuri:
a) Realizarea unor intervenții ca urmare a unor avarii la rețelele de gaze naturale, electrice, apă-canal, telefonie, etc.;
b) Realizarea lucrărilor contractate, pe șantierele în lucru ale Primăriei municipiului Alba Iulia, de către antreprenorul cu care Primăria municipiului Alba Iulia a încheiat contractul de execuție lucrări;
c) Realizarea lucrărilor de salubrizare și deszăpezire pentru eliberarea părții carosabile, a trotuarelor sau zonelor de acces în grădinițe, școli și instituții publice;
d) Realizarea marcajelor rutiere de către societatea specializată, în baza comenzii făcute de către Direcția tehnică, dezvoltare din cadrul Aparatului de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia;
e) Realizarea oricăror alte lucrări de interes public ce nu suferă amânare;
f) Colectarea deșeurilor de către societatea autorizată;
g) Asigurarea bunei desfășurări a unor manifestări cultural-sportive, avizate de căte Comisia de avizare a adunărilor publice și/sau Comisia de circulație din cadrul Aparatului de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia.
„Acest proiect de hotărâre vizează relocarea autoturismelor de pe domeniul public, în scop de utilitate publică. Relocarea se face cu titlu gratuit, în cazul în care proprietarul nu poate fi găsit, atunci când sunt necesare lucrări la utilități publice (apă, gaz, canal, marcaje, etc.) Autoturismele vor fi ridicate și transportate în parcul auto, de unde pot fi revendicate de către proprietari”, a declarat Flaviu Buta, purtător de cuvânt al primăriei din Alba Iulia.
Compartimentul dispecerat din cadrul Direcției Generale Poliția Locală a municipiului Alba Iulia, va efectua verificări în baza de date pentru identificarea proprietarului/utilizatorului vehiculului ridicat și va lua măsuri de anunțare telefonică a acestuia despre efectuarea operațiunii de ridicare și mutare a vehiculului pentru lucrări de utilitate publică și locul în care vehiculul a fost mutat.
[ad_2]
Sursa: albaiuliainfo.ro