Liviu Necşulescu, fondatorul companiei Jidvei, un om cu inimă mare, a trecut la cele veșnice
Mediul de afaceri din Alba a mai pierdut un om care a adus lauri județului și a pus o pâine pe masă pentru mii de oamen. Liviu Necşulescu, fondatorul companiei Jidvei, a încetat din viață în după masa zilei de 9 martie, la vârsta de 90 de ani, după ce fusese mai multe zile în comă. Mâine va avea loc un priveghi la Castelul Bethlen – Haller Jidevei, iar apoi corpul neînsuflețit va ajunge pe meleagurile natale, la Constanța Liviu Necşulescu, alături de fiul său Claudiu Necşulescu au readus la viaţă businessul Jidvei în anii ’90 după o perioadă grea pentru unul dintre cei mai vechi producători de vinuri de pe plan local. Acum, Maria şi Ana Necşulescu, fiicele lui Claudiu Necşulescu, sunt implicate în business şi se pregătesc să preia frâiele afacerii de la tatăl lor.Atunci când a cumpărat podgoria Jidvei de la IAS-ul local, Liviu Necşulescu nici nu bănuia unde va ajunge după 15 ani. La acea dată, tot ce mai rămăsese din vestita podgorie dintre cele două Târnave erau 600 de hectare de vie şi o mică livadă de meri.
Odată ce a preluat podgoria Jidvei, Necșulescu s-a apucat să cumpere dealuri întregi de la țărani pentru a le planta cu viță de vie. S-a hotărât să refacă prestigiul vinului sec de Jidvei și să concureze celelalte podgorii mari din țară precum Murfatlar, Cotnari ori Recaș. A și reușit.
În prezent, Jidveiul este cel mai vândut vin alb sec din țară, iar, după ce se vor planta cu viță de vie cele 400 de ha nou cumpărate, lângă Alba Iulia va fi cea mai mare suprafață cultivată din România – peste 2.400 de ha.
Acesta spunea, mândru, principiul său de afaceri. „Banii se fac pas cu pas. Nu vreau să trag tunuri, aș fi putut fi miliardar dacă aș fi vrut, vreau să câștig rezonabil și să dau oamenilor de aici o pâine”.