Romeo Dunca a găsit o nouă schemă de repartizare a banilor către primăriile din județ pentru echilibrarea bugetelor locale, dar e dispus să accepte și eventuale amendamente ale social-democraților în cazul în care aceștia văd oportună o altă distribuire în cazul primarilor lor.
„Niciodată nu au fost suficienți bani și totdeauna au existat primari nemulțumiți. Cele 38 milioane RON disponibile cu siguranță că nici în acest an nu vor fi suficiente.”, a spus, înainte de toate, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin. Acesta consideră totodată că, „decidenții politici din actuala opoziție se implicau, poate că ceva mai mult decât era firesc, în schema distribuirii”, dar și liberalii au discutat despre împărțirea banilor chiar în ședința de partid, de la finele săptămânii trecute.