Ce se va întâmpla cu tichetele tipărite pe hârtie de la 1 februarie, după trecerea exclusiv în format electronic
Guvernul a emis Ordonanța de Urgență 130/2021, la finalul anului trecut, care reglementează termenul până la care se mai pot folosi tichetele tipărite pe hârtie, iar de la 1 februarie vor fi emise exclusiv în format electronic.
”Tichetele de masă, tichetele de creșă, tichetele culturale și, respectiv, tichetele cadou emise pe suport hârtie potrivit Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, cu modificările și completările ulterioare, până la data de 31 ianuarie 2022 sunt și rămân valabile până la expirarea datei de valabilitate înscrise pe acestea”, se spune în ordonanță.
Unitățile emitente prevăzute rămân responsabile pentru respectarea obligațiilor asumate prin contractele încheiate, în condițiile legii, cu operatorii economici care acceptă bilete de valoare, precum și cu angajatorii.
Începând cu data de 1 februarie 2022, autorizațiile de funcționare ca unități emitente de bilete de valoare pe suport hârtie, acordate de Ministerul Finanțelor potrivit legii, își pierd valabilitatea, se spune în ordonanță… mai mult pe ziarulunirea.ro