Mărturisirea a fost făcută de primarul Ioan Popa într-o conferință de presă susținută astăzi la Reșița.
Printre alte subiecte discutate, referitoare la prezentarea bugetului pe 2023 și la proiectele pe care municipalitatea le are în vedere pentru anul în curs, edilul-șef s-a arătat nemulțumit de unele imperfecțiuni ale Ministerului Justiției și a dat un exemplu chiar din primăria pe care o conduce.
„Mâine (joi – 26 ianuarie- nr.), jumătate dintre consilierii locali vor fi la DNA, la Timișoara, iar poimâine, cealaltă jumătate. Au fost convocați la Timișoara, la DNA, pentru nu știu ce ședință de Consiliu Local de acum doi ani. Nu cunosc amănunte, nici nu este treaba mea. Eu știu de la ei, pentru că oamenii s-au panicat.