Perioada de izolare pentru bolnavii COVID, redusă: Ordinul, publicat în Monitorul Oficial
Potrivit unui ordin al ministrului Sănătății, publicat în Monitorul Oficial, perioada de izolare pentru pacienții COVID se scurtează. Pacienții nevaccinați și cei care au avut COVID cu mai mult de trei luni în urmă vor sta 7 zile în izolare, față de 10 zile, cât era până acum. Cei vaccinați și cei care au avut boala cu mai mai puțin de trei luni în urmă vor sta doar 5 zile în izolare, față de 7 zile anterior.
Ordinul de ministru, publicat miercuri în Monitorul Oficial, modifică, printre altele, durata perioadei de izolare pentru bolnavii de COVID, scurtând-o atât pentru cei vaccinați, cât și pentru… vezi mai mult pe ziarulunirea.ro