Dan Vîlceanu, Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, întrevedere de lucru la sediul ADR Centru din Alba Iulia
În cadrul vizitei domnului Dan Vîlceanu, Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene în județul Alba, a avut loc o întrevedere de lucru cu conducerea ADR Centru, pentru a discuta concret despre stadiul implementării proiectelor de dezvoltare finanțate din Fondul European de Dezvoltare Regională, precum și despre pregătirea instituției pentru implementarea PNRR.
La discuții au participat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru, prefectul Nicolae Albu, președintele CJ Alba – Ion Dumitrel, vicepreședintele CJ Alba Marius Hațegan, precum și membrii Comitetului director al ADR Centru: Maria Ivan, director Direcția Coordonare; Adriana Mureșan, șef AM 2021-2027; Dan Popa, director Direcția OI POR 2014-2020 și Ovidia Caba, director Departament Politici regionale. Principalele teme abordate au constat în stabilirea procedurii de implementare a atribuțiilor alocate ADR Centru prin PNRR, consolidarea procesului de dezvoltare regională și absorbția eficientă a fondurilor europene.
Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă este structurat pe cei şase piloni prevăzuţi de Regulamentul specific Mecanismului European, fiind împărţit în 15 componente, astfel încât să acopere nevoile României şi să urmărească concomitent priorităţile Comisiei Europene… mai mult pe ziarulunirea.ro