Cel puțin 56 de oameni şi peste 20.000 de animale a ucis Someşul în data de 14 mai 1970, iar alţi mii de sătmăreni şi-au pierdut munca de o viață, după ce apele învolburate au acoperit o treime din judeţ şi mai bine de jumătate din oraşul Satu Mare. Sătmărenii sunt invitați să comemoreze victimele inundațiilor.
,,Am onoarea de a vă invita să participați la comemorarea victimelor inundațiilor din 1970. Ceremonialul va avea loc sâmbătă, 14 mai, începând cu ora 11, la monumentul din Piața 14 Mai și va fi urmat de vizionarea unei expoziții în incinta Muzeului Județean”, a transmis primarul Kereskenyi Gabor.
52 de ani de la inundațiile catastrofale din Satu Mare.