Liceul German Sebeș anunță că în anul școlar 2024-2024 vor fi disponibile 22 de locuri pentru clasa pregătitoare care își va desfășura activitatea la Sebeș (învățător Ileana Dănilă) și 22 pentru clasa pregătitoare care își va desfășura activitatea la Petrești (învățător Ioana Neagu).
„Vrei ca micuțul tău să-și înceapă formarea într-un cadru plăcut, cald, prietenos și empatic, în care activitățile educative alternează cu cele nonformale? Te așteptăm să-l înscrii într-una din cele două clase pregătitoare pe care oferta noastră școlară le cuprinde pentru anul școlar 2024-2025. Punem la bătaie 44 de locuri, 22 pentru clasa pregătitoare care își va desfășura activitatea la Sebeș (învățător Ileana Dănilă) și 22 pentru clasa pregătitoare care își va desfășura activitatea la Petrești (învățător Ioana Neagu). Vă așteptăm, cu mult drag, să faceți parte din familia Liceului German Sebeș!”, au transmis reprezentanții Liceului German Sebeș.
• Etape înscriere:
Etapa 1-11 aprilie – 14 mai 2024 – depunere cereri de către părinți;
29 mai 2024 – afișarea candidaților înmatriculați după prima etapă;
Etapa a 11-a – 31 mai – 7 iunie 2024 – depunere cereri de către părinți;
21 iunie 2024 – afișarea listelor finale a candidaților înmatriculați.
• Documente necesare:
Copie certificat de naștere copil;
Copii după actele de identitate ale ambilor părinți;
Copie după certificat de deces al unui părinte (dacă e cazul);
Copie după sentință de divorț/procură notarială (dacă e cazul);
Adeverință medicală pentru înscriere în colectivitate;
Recomandare pentru preșcolarii care împlinesc 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2024, care au frecventat grădinița (eliberată de grădinița frecventată);
Evaluare psihosomatică – pentru copiii care împlinesc 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2024, cei care nu au frecventat grădinița sau s-au întors din străinătate.