[ad_1]
Cea mai amplÄ lucrare de reabilitare a clÄdirii Cazinoul BÄilor din Vatra Dornei, monument construit la sfârÈitul secolului al XIX-lea, a fost recepÈionatÄ la sfârÈitul sÄptÄmânii trecute, dupÄ finalizarea unui complex proces de consolidare Èi restaurare desfÄÈurat în ultimii ani, prin care a fost readusÄ în luminÄ arhitectura deosebitÄ a edificiului, considerat timp de un secol cea mai frumoasÄ construcÈie din Bucovina.
Obiectivele proiectului vizeazÄ creÈterea interesului pentru patrimoniul istoric Èi cultural, prin promovarea resurselor Èi tradiÈiilor locale
AflatÄ în prezent în proprietatea Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, clÄdirea care nu a mai fost funcÈionalÄ timp de aproape trei decenii a impus, prin compoziÈia spaÈialÄ clasicÄ, cât Èi prin decoraÈiunile specifice sfârÈitului secolului al XIX-lea, implementarea cu precÄdere a unui program de tip muzeal, beneficiind de un proiect de arhitecturÄ prin care s-a realizat consolidarea Èi protecÈia clÄdirii, restaurarea acesteia Èi amenajarea spaÈiilor interioare existente, în ideea asigurÄrii unor funcÈiuni modernizate sau noi.
Reabilitarea monumentului istoric Èi schimbarea destinaÈiei iniÈiale într-un centru muzeal Èi cultural de excepÈie au fost doar douÄ dintre obiectivele proiectului, prin care s-a urmÄrit creÈterea interesului pentru patrimoniul istoric Èi cultural din staÈiunea balneoclimatericÄ Vatra Dornei, prin promovarea resurselor Èi tradiÈiilor locale, în ideea valorificÄrii superioare a potenÈialului turistic.
Comisia lucrÄrilor de recepÈie a fost formatÄ din reprezentanÈi ai Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, ing. Ciprian MuscÄ (preÈedinte al comisiei) Èi pr. Viorel IliÈoi, delegaÈi ai Arhiepiscopiei Sucevei Èi RÄdÄuÈilor, Mihaela BogleÈ Èi pr. Ètefan Mihalcea, dar Èi reprezentanÈi ai DirecÈiei JudeÈene de CulturÄ Suceava, ai Inspectoratului JudeÈean de ConstrucÈii Èi ai Inspectoratului JudeÈean de UrgenÈÄ Suceava. Au mai fost prezenÈi specialiÈti în construcÈii Èi instalaÈii, membri ai echipei de proiect, precum Èi delegaÈi ai firmei de construcÈii care s-a ocupat de lucrÄrile de reabilitare a monumentului.
Au fost vizitate încÄperile parterului, sala mare, prevÄzutÄ cu o scenÄ Èi balcon pe latura opusÄ (loc în care aveau loc spectacole, festivitÄÈi, proiecÈii de film È.a.), saloanele, încÄperile anexe de la mezanin, dar Èi demisolul, care presupune funcÈionalitÄÈi generale (spaÈii tehnice Èi de depozitare).
Potrivit ing. Ciprian MuscÄ, responsabil financiar Èi consilier în cadrul Sectorului Agro-Silvic al Arhiepiscopiei Sucevei Èi RÄdÄuÈilor Èi cel care s-a ocupat înde-aproape de acest proiect, monumentul a cunoscut un proces amplu de restaurare, sub toate aspectele, atât din punct de vedere estetic, dar mai ales în ceea ce priveÈte consolidarea clÄdirii, datÄ fiind starea avansatÄ de deteriorare a acesteia. „De o importanÈÄ deosebitÄ au fost lucrÄrile întreprinse pentru eliminarea umiditÄÈii din elementele constructive ale clÄdirii, în special de la baza acesteia, din demisol, prin punerea în funcÈiune a instalaÈiei de dren perimetral. Au fost executate lucrÄri pentru înlÄturarea infiltraÈiilor apelor meteorice prin acoperiÈuri, colectarea Èi îndepÄrtarea apelor pluviale de pereÈii clÄdirii din curtea de luminÄ. Ca Èi descriere generalÄ, lucrÄrile de arhitecturÄ propuse prin proiect au urmÄrit revitalizarea zidÄriilor de piatrÄ Èi cÄrÄmidÄ Èi a bolÈilor cu degradÄri prin desfacerea zonelor macerate, friabilizate, urmate de plombÄri, rezidiri parÈiale, Èeseri a zidÄriei de cÄrÄmidÄ. IntervenÈiile au fost fÄcute atât la interior, cât Èi la exteriorul clÄdirii. LucrÄrile au fost executate cu acelaÈi format de cÄrÄmidÄ Èi cu mortar de var. O atenÈie deosebitÄ a fost acordatÄ pereÈilor Èi bolÈilor ce urmeazÄ a rÄmâne cu cÄrÄmidÄ aparentÄ (netencuite)”.
Inaugurarea oficialÄ a „Cazinoului BÄilor”va avea loc pe 28 noiembrie, de Ziua Bucovinei
Ciprian MuscÄ a fost subliniat faptul cÄ toate intervenÈiile noi au fost realizate „în spiritul monumentului, subordonate regulilor de restaurare, respectiv cu finisaje, tehnologii Èi materiale apropiate de cele originale care Èi-au dovedit, în timp, durabilitatea. Nu au fost excluse mijloacele moderne pentru realizarea lucrÄrilor de consolidare Èi restaurare. O importanÈÄ deosebitÄ a fost acordatÄ iluminatului arhitectural al clÄdirii pentru o bunÄ punere în valoare a acesteia”.
Inaugurarea oficialÄ a clÄdirii Arhiepiscopiei Sucevei Èi RÄdÄuÈilor va avea loc pe 28 noiembrie, de Ziua Bucovinei, când complexul va fi sfinÈit de cÄtre cei doi ierarhi ai eparhiei, ÎnaltpreasfinÈitul PÄrinte Arhiepiscop Calinic Èi PreasfinÈitul PÄrinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar. Împlinirea a 105 ani de la reîntregirea României prin unirea cu Bucovina, în anul 1918, va fi marcatÄ Èi prin momente artistice deosebite, susÈinute de Grupul Psaltic „Dimitrie Suceveanu” al Catedralei Arhiepiscopale din Suceava, Corala „Ciprian Porumbescu”, Corala preoÈeascÄ „Ètefan Nosievici” a eparhiei Èi de Corul „Ecou Dornean” al Parohiei Adormirea Maicii Domnului, Dorna Arini. TotodatÄ, sala mare a centrului muzeal va fi gazda unei ÈedinÈe solemne organizate de Consiliul JudeÈean. AcÈiunile din cadrul evenimentului omagial „105 ani de la Unirea Bucovinei cu patria mamÄ – România” se desfÄÈoarÄ cu sprijinul financiar al Consiliului JudeÈean Suceava, prin preÈedintele Gheorghe Flutur, pe baza acordului de asociere între JudeÈul Suceava prin Consiliul JudeÈean Suceava, reprezentat de ing. Gheorghe Flutur, Muzeul NaÈional al Bucovinei, Centrul Cultural „Bucovina”, Arhiepiscopia Sucevei Èi RÄdÄuÈilor Èi Municipiul Vatra Dornei prin Consiliul Local al Municipiului Vatra Dornei.
Semnarea contractului de finanÈare pentru începerea lucrÄrilor de restaurare Èi consolidare a clÄdirii monument „Cazinoul BÄilor” de cÄtre Arhiepiscopia Sucevei Èi RÄdÄuÈilor prin Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei a avut loc la data de 5 decembrie 2017. Proiectul a fost finanÈat prin Programul OperaÈional Regional 2014 – 2020, Axa prioritarÄ 5 – ÎmbunÄtÄÈirea mediului urban Èi conservarea, protecÈia Èi valorificarea durabilÄ a patrimoniului cultural, Prioritatea de investiÈii 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea Èi dezvoltarea patrimoniului natural Èi cultural.
Valoarea totalÄ a proiectului este 21.740.665,19 lei, din care asistenÈÄ financiarÄ nerambursabilÄ 20.975.987,54 lei, la care Arhiepiscopia Sucevei Èi RÄdÄuÈilor a mai contribuit cu peste 10.000.000 lei. TotodatÄ, Consiliul JudeÈean Suceava, condus de preÈedintele Gheorghe Flutur, a sprijinit activitatea Centrului Eparhial cu o sumÄ echivalentÄ, astfel încât fondurile arhiepiscopiei sÄ poatÄ fi redirecÈionate cÄtre investiÈiile de la Vatra Dornei.
ClÄdirea care poartÄ astÄzi denumirea de Centrul Muzeal „Cazinoul BÄilor” a cunoscut perioade înfloritoare, dar Èi încÄrcate de zbucium. Monumentul a fost construit în perioada Imperiului Austro-Ungar, în vremea împÄratului Franz Joseph, dupÄ proiectul arhitectului vienez Peter von Brang. Proprietate a Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, clÄdirea a fost ridicatÄ între 1896 Èi 1898 Èi inauguratÄ la 10 iulie 1899. AfectatÄ puternic în timpul celor douÄ RÄzboaie Mondiale, au existat douÄ încercÄri de reabilitare, în anul 1926 Èi în 1960, intervenÈiile dovedindu-se a fi minimale. În anul 1948, clÄdirea a fost naÈionalizatÄ, trecând în proprietatea statului, iar în 1988 aceasta a fost dezafectatÄ din cauza stÄrii avansate de degradare.
Irina Ursachi
[ad_2]
Sursa