Au fost reluate lucrările la drumul județena DJ 705 Zlatna – Almașu Mare, unul dintre cele mai rele drumuri din Ardeal, a anunțat luni vicepreședintele Consiliului Județean Alba, Marius Hațegan.
„Sunt turnati piloții forați, în prezent fiind finalizați 43 din 284. Totodată se lucrează la montarea podețelor și la terasamente. Deși termenul final de executie este primavara anului viitor, sperăm ca la sfârșitul anului 2024 să avem lucrarile finalizate în proportie de 90%.
Valoarea totală a investiției este de 35 de milioane de lei, din care 31 de milioane de lei provin din fonduri europene, prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny”, a transmis vicepreședintele Consiliului Județean Alba.
Lucrările presupun reabilitarea completă a drumului, inclusiv:
– amenajarea unui nou strat de asfalt;
– construirea de șanțuri și rigole;
– amenajarea de acostamente;
– instalarea de parapeți de siguranță;
– semnalizarea rutieră.
Termenul de finalizare a lucrărilor este de 14 luni, iar lucrările sunt executate de firma Florea Grup, care a câștigat licitația.
Modernizarea tronsonului de 6 kilometri al drumului județean DJ 705 Zlatna-Almașu Mare este o prioritate pentru Consiliul Județean Alba. Drumul este unul dintre cele mai importante din județ, fiind o legătură importantă între orașele Zlatna și Almașu Mare.