Utilizarea armelor și munițiilor este o activitate monitorizată în permanență de către polițiștii bistrițeni, iar cei care au probleme la acest capitol nu sunt puțini.
Pe parcursul anului 2022, au fost constatate 177 de infracțiuni la regimurile armelor, explozivilor și substanțe periculoase, dintre care 41 în flagrant delict. Polițiștii au dispus măsuri preventive față de 28 de persoane. În urma verificării deținătorilor de arme și muniții a fost dispusă măsura anulării dreptului de port-armă pentru de 39 de persoane.
„În cadrul activităților desfășurate pe această linie, în anul 2022 au fost indisponibilizate 70 de arme, (35 aflate în circuitul ilegal), dintre care 43 letale (17 ilegale), 522 de muniții (403 deținute ilegal), 154 de trofee de vânat,