A fost medic și primar al Bucureștiului (cu mult înainte de Oprescu), a propus instalarea de terase pe trotuarele largi ale Capitalei, la fel ca-n Occident, a fost implicat în scandaluri legate de salubrizarea orașului și a fost un mare susținător al incinerării, punând bazele crematoriului „Cenușa” din Parcul Tineretului. Numele său este Gheorghe Gheorghian și a fost unul dintre mulții edili ai Bucureștiului, dar doar unul dintre cei 12 care au obținut mandatul de primar de două ori (pe durate scurte, ce-i drept). A mai fost și interimar când Anibal Teodorescu pleca peste hotare sau în vacanță.
Gheorghe Gheorghian, de meserie medic, a fost al 40-lea primar al Bucureștiului, și se numără printre cei 12 edili care au avut două mandate la frâiele Primăriei Capitalei. Unchiul său a fost mitropolitul Iosif Gheorghian.
Gheorghe Gheorghian preia Capitala într-o perioadă dificilă
Viața de primar al Capitalei începe pentru Gheorghe Gheorghian la data de 8 ianuarie 1920, fiind numit președintele „Comisiunei interimare a Capitalei”. Pentru această poziție făcea numiri ministrul de Interne, la acea vreme Nicolae Lupu, care voia să îl propună pe Constantin Musceleanu. Această propunere a fost însă respinsă atât de regele Ferdinand, cât și de „țărăniști” și de „naționaliști”.
Imediat după numirea în funcție, Gheorghian a observat problemele acute cu care se confrunta Capitala la doi ani după încheierea Primului Război Mondial: criza de alimente și de lemne, curățenia precară, măsurile igienice aproape inexistente, iluminatul insuficient al străzilor și o problemă ce pare că a bântuit edilii dintotdeauna: drumurile proaste din București.
După cum spuneam, țara avea mari probleme după război când venea vorba de producția și distribuirea de alimente, la care se adăugau activitățile de speculă și distribuția insuficientă a apei în gospodării. Gheorghe Gheorghian a pus problema apei pe seama filtrelor ce trebuiau schimbate și a debitului fluctuant al apelor. Mai mult, în lunile secetoase de vară, consumul creștea, iar pe râuri curgea o cantitate semnificativ mai mică de apă.
Franța a decorat Bucureștiul pentru sacrificiile din război cu „Crucea de război”
În februarie 1920, statul francez a decorat Bucureștiul pentru eforturile de război, pentru modul în care Capitala a „suportat cu atâta sânge rece și bărbăție asprele încercări ale războiului” cu medalia „Crucea de război”. Câteva luni mai târziu, în vara aceluiași an, la București vine Joseph Joffre, șeful statului major al armatei Franceze, pentru a-i înmâna lui Gheorghe Gheorghian decorația dedicată Capitalei.
Ceremonia a avut loc în Parcul Carol, în fața unui public numeros, unde Joffre a motivat acordarea medaliei Bucureștiului, iar Gheorghian a s-a declarat onorat și cuprins de „cea mai vie emoțiune” pentru faptul că a primit decorația militară pentru orașul pe care îl conducea.
În vara anului 1921, Gheorghe Gheorghian vine cu o propunere în fața consilierilor Capitalei, și anume înființarea Muzeului Comunal București. Deși propunerea sa a fost apreciată și aprobată, acesta nu a rămas în funcție până când muzeul a luat ființă, în noiembrie 1931, pe când primar era Dem I. Dobrescu, în Casa Moruzi, cunoscută și sub denumirea de „Casa cu lanțuri” de pe Calea Victoriei.
„Când am venit, n’am găsit nici un ban în casa comunală și foarte multe datorii.”
Gheorghian a fost contestat în primul mandat pentru faptul că ar fi concesionat ilegal salubrizarea orașului chiar de către viceprimarul său, Pache Protopopescu, care avea să devină primar, și care a spus despre Gheorghe Gheorghian că „lucrează politicește pentru domnia sa”. Acesta fusese acuzat în presa vremii și de împrumuturi bancare ineficiente, precum cel de 100 de milioane de lei din 1920, luat de la banca Marmorosch Blank, dar și faptul că a „ratat” terenul „Bordei”, de 400.000 m2, acesta fiind cumpărat pe un preț extrem de atractiv de Aristide Blank, directorul băncii Marmorosch Blank.
De-a lungul mandatului său, Gheorghian a acuzat faptul că primăria nu avea autonomie asupra problemelor orașului pe cât ar fi trebuit, și că astfel „sforțările” sale „vor rămâne zadarnice”. Mai mult, la politizare se adăuga și situația precară cauzată de război și de ocupația germană.
„Când am venit, n’am găsit nici un ban în casa comunală și foarte multe datorii. Populația flămândă și fără lemne, mă asalta zilnic și trebue să adaog că la toate sforțările mele, în loc de ajutor au fost multe ziare politice care din spirit de opoziție m’au ironizat, pot zice m’au maltratat”, declara Gheorghe Gheorghian pentru publicația „Dimineața” în decembrie 1921.
Totuși, primarul medic avea să rămână în amintirea locuitorilor din Tei-Colentina pentru străzile „bine gospodărite” în mandatul său și pentru iluminatul stradal, caracterizat drept „amintire frumoasă” în ziarul Universul. Odată cu schimbarea comisiei interimare de la conducerea Bucureștiului se încheie și mandatul lui Gheorghe Gheorghian, pe 2 februarie 1922.
A fost interimar în mandatul lui Anibal Teodorescu
Începând cu februarie 1926, Gheorghe Gheorghian a fost consilier local permanent în mandatul profesorului Anibal Teodorescu, și a fost de mai multe ori interimar sau „locțiitor”, când edilul era în concediu sau era plecat din țară. Spre exemplu, în septembrie 1926, acesta era interimar și a contractat de urgență un împrumut de 20 de milioane de lei de la Casa de depuneri și consemnațiuni pentru a acoperi cheltuielile urgente ale municipalității.
În iarna anului 1927, Gheorghian propune să permită restaurantelor să poată să își desfășoare terasele cu mese pe trotuarele mai largi din București, după modelul restaurantelor și cafenelelor din capitalele europene.
Al doilea său mandat a fost extrem de scurt, între decembrie 1928 și ianuarie 1929, deoarece Ioan E. Constantinescu, primarul de la acea vreme, era implicat într-o anchetă, și-a înaintat demisia. Totuși, interimatul lui Gheorghe Gheorghian a deranjat membrii consiliului comunal Anibal Teodorescu declarând că „provizoratul d-lui dr. Gh. Gheorghian nu mai poate continua. Credem că municipiul trebuie gospodărit legal”.
În februarie 1929, Ioan E. Costinescu, a decis dizolvarea imediată a consiliului general al Bucureștiului, și a discutat cu Virgil Madgearu, la acea vreme ministru al Industriei și Comerțului, numirea următorului edil. Costinescu i-a propus lui Madgearu titularizarea în funcție a lui Gheorghian, însă ministrul îl prefera pe Dem I. Dobrescu, care avea să devină și primar la 6 februarie 1929.
Gheorghe Gheorghian susținea incinerarea
Gheorghe Gheorghian a fost un puternic susținător al incinerării ca alternativă a înmormântărilor convenționale. Potrivit acestuia, „procesul de descompunere a cadavrului e același dacă se introduce cadavrul în pământ și dacă se arde”, adăugând că acest lucru este conform cu cerința bisericească, potrivit căreia cel care a murit trebuie să revină în pământ. Incinerarea este „practică și civilizată”, potrivit medicului.
Acesta, alături de câțiva intelectuali, pune la 7 martie 1923 bazele societății „Nirvana”, redenumită ulterior în „Cenușa”, societate „pentru cremațiune” care într-un an adună 14 membri, ajungând în 15 ani de la înființare la 1000 de membri.
Ion Costinescu, președintele societății, ajunge în 1925 primar al Capitalei și donează un teren pentru construirea primului crematoriu uman, situat în Parcul Tineretului de astăzi. În cele din urmă, crematoriul „Cenușa” a fost inaugurat în data de 25 ianuarie 1928.
CITEȘTE ȘI
Povestea Crematoriului Cenușa. Ce secrete întunecate ascunde clădirea-monument din București