Gabriel Asofie, preot paroh în localitatea Poiana Mărului, comuna Cepleniţa, judeţul Iaşi, a deținut, până nu demult, o afacere de succes în oraşul Hârlău, unde activa în domeniul pompelor funebre. Deși avea o mulțime de clienți, atât din parohia în care slujește, cât și din zonă, slujitorul Domnului și-a vândut subit firma.
Preotul Gabriel Asofie, paroh în Poiana Mărului, Iași, a renunțat la afacerea cu pompe funebre
În articolul „Un preot din Iaşi a găsit metoda ideală de a se îmbogăți! Slujitorul Domnului deține o afacere de succes la câţiva kilometri de parohia în care slujeşte! Toţi enoriaşii îi sunt clienţi: «E singura firmă din zonă»”, reporterii BZI au scris despre afacerea pe care o deținea preotul Gabriel Asofie, astfel că acesta s-a hotărât subit să vândă firma. SC Andrus Emi SRL a fost înființată în anul 2009 și era administrată de Gabriel Asofie şi soţia sa, Ionela Asofie.
Firma deținută de preot avea ca obiect de activitate prestarea de activități de pompe funebre și altele. În 2023, societatea avea 2 angajați și o cifră de afaceri de 119.563 de lei. Deși oferea servicii funerare și se ocupa de tot ce presupune o înmormântare, firma nu avea autorizație de la Direcția de Sănătate Publică (DSP) Iași, funcționând în ilegalitate.
„Vă informăm că SC Andrus Emi SRL nu deține autorizație sanitară de funcționare”, a transmis DSP Iași.
Contactat de reporterii BZI, preotul Gabriel Asofie a explicat că firma de pompe funebre nu mai este a sa, deoarece recent a vândut-o cuiva din familie.
„Am vândut-o după ce a apărut articolul, nu mă mai ocup eu de ea. Am înregistrat solicitarea la Registrul Comerțului, a fost schimbat și obiectul de activitate, se vor comercializa doar produse funerare. Da, am vândut-o cuiva din familie”, a declarat Gabriel Asofie.
Preotul a fost patronul firmei de pompe funebre timp de 15 ani
Firma de pompe funebre a lui Gabriel Asofie era singura din zonă, iar toți enoriașii din Cepleniţa apelau la serviciile sale, deoarece avea prețuri mai mici decât celelalte. Mai mult, societatea parohului era atât de populară încât era recomandată de enoriași tuturor celor care aveau un deces în familie. Preotul Gabriel Asofie deținea un magazin de pompe funebre în orașul Hârlău, dar oferea și transport funerar, și îngrijiri mortuare.
„E singura firmă de pompe funebre din zonă, toată lumea merge la el. Poate că la înmormântare, când e mai mare agitație, organizează cu altă firmă, dar mai apoi, la restul praznicelor, apelează la părintele. Are și prețuri bune, e cel mai ieftin. Se ocupă de toate, are sicrie, tot ce vă trebuie pentru înmormântare, transport și mâncare. Dacă aveţi înmormântare și vreți să vorbiți cu părintele, trebuie să mergeţi la Hârlău, la firmă, la biserică nu-l găsiți”, a precizat un locuitor din Poiana Mărului.
Preotul Gabriel Asofie a administrat firma de pompe funebre din orașul Hârlău, județul Iași, timp de 15 ani. Deși afacerea părea să fie una înfloritoare, slujitorul Domnului a ales s-o vândă peste noapte.