Conducătorul auto, în vârstă de 28 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând valoarea de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de uciderea din culpă, vătămarea corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, urmărirea penală fiind supravegheată de procurorul competent.
Autorul accidentului mortal care a îngrozit Vâlcea era beat la volan! Acesta riscă ani grei de închisoare!
In acest caz se va aplica Legea Anastasia, conform spuselor lui Robert Cazanciuc, senator PSD și initiator al Legii „Anastasia”: „Inițiativa privind Legea Anastasia a pornit de la o realitate în care oamenii erau pur și simplu nemulțumiți că legea permite suspendarea executării pedepsei în cazul în care se pierd vieți omenești. Oamenii au fost uciși de șoferi, în ghilimele, băuți, drogați sau fără permis, care s-au urcat la volan, au folosit mașina ca pe o armă și care au primit, în urma unor procese, suspendări de executări de pedeapsă. Așa ceva este foarte greu de înțeles pentru un om obișnuit. De aceea, am inițiat această lege care nu mai permite, practic, judecătorului să pronunțe suspendarea executării pedepsei dacă cineva care s-a urcat la volan băut, drogat sau fără permis a produs un accident mortal.”
UPDATE:
Persoana căreia i-au fost efectuate manevrele de resuscitare a fost declarată decedată.
În cauză este vorba de un bărbat de 58 de ani.
*EVENIMENT RUTIER ÎN MUNICIPIUL RÂMNICU VÂLCEA*
*La data de 19 aprilie a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au fost sesizați prin apel 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier în municipiul Râmnicu Vâlcea, strada Calea lui Traian, zona Nord.*
Din primele verificări efectuate, s-a stabilit că ar fi avut loc o coliziune între trei autoturisme.
În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea a 5 persoane, respectiv 3 adulți și 2 minori, unei altei persoane fiindu-i efectuate manevrele de resuscitare.
Victimele au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
*Revenim cu detalii.*